• Regulamentul Campionatului Naţional Open pe Echipe seniori Editia: 2024 - 2025
    Regulament Oficial Campionatul Național de Popice 2025-2026

    Regulamentul Campionatului Național Open pe Echipe Seniori

    Ediția: 2025 - 2026

    În scopul înlesnirii citirii și înțelegerii se utilizează, în mod preponderent, în acest regulament “modul de scriere masculin”, astfel de exemplu ”sportivul”, indiferent de faptul că se face referire și la sportive.

    1. SCOPUL

    • 1.1 Angrenarea într-o competiție de amploare a celor mai bune echipe masculine și feminine din țară.
    • 1.2 Desemnarea echipelor campioane naționale pe anul sportiv competițional 2025/2026 la feminin și masculin care vor participa la Cupa Mondială, și a echipelor clasate pe locurile II, III și IV care vor participa la Cupa Europei, respectiv la Cupa NBC, precum și stabilirea ierarhiei echipelor participante la competiție.
    • 1.3 Asigurarea pregătirii loturilor naționale în vederea reprezentării în arena internațională și a participării la Campionatele Mondiale din 2026.

    2. ORGANIZARE

    • 2.1 Campionatele naționale pe echipe feminin/masculin – Divizia Națională, sunt organizate de Federația Română de Popice cu sprijinul comisiilor federale, comisiilor județene pe ramuri de sport și a cluburilor sportive.
    • 2.2 Echipele participante în Campionatul Național – Divizia Națională sunt direct răspunzătoare de organizarea și desfășurarea etapelor competiționale, de asigurarea bazei materiale (arenă, materiale de joc), să dețină un Certificat de Omologare în termen de valabilitate, emis de NBC sau F.R. Popice, precum și de comportamentul spectatorilor prezenți în sala de joc. (Vezi și articolul 10.5 din ISO-NBC-2013, pagina 30).

    2.2.1 Indicații pentru organizatori și arbitri

    • a) Trebuie împiedicat faptul ca:
      • a 1) să se fotografieze cu blitz-uri pe timpul unui joc;
      • a 2) să se încurajeze sportivii cu zgomote care deranjează astfel jucătorii.
      Arbitrul responsabil respectiv va decide în fiecare caz individual în parte în funcție de evaluarea factorilor locali, referitor la a 1) și a 2).
    • b) În interesul sportului popicelor, echipele de televiziune și de reporteri sportivi trebuie sprijinite în orice fel și mod. Astfel pot fi acceptate unele mici îngrădiri ale desfășurării jocului.
    • c) Organizatorul este responsabil în ceea ce privește menținerea liniștii și ordinii în arena de popice. Organizatorul trebuie să urmeze instrucțiunile arbitrului responsabil respectiv în cazul în care indică excluderea unor participanți la competiție sau a unor spectatori din arena de popice.
    • 2.3 Campionatul Național Open Seniori se organizează într-o singură serie – Divizia Națională unde pot participa numai cluburile afiliate la FR Popice. În CN Open Seniori pot participa atât echipe de băieți cât și echipe de fete.
    • 2.4 Federația Română de Popice respectă regulamentul Secțiunii NBC din cadrul Federației Mondiale de Popice (WNBA) și își adaptează corespunzător regulamentele proprii.

    3. PROBE DE CONCURS

    • 3.1 Echipele participante la Campionatele Naționale – Divizia Națională vor fi formate din 6 sportivi și până la patru rezerve.
    • 3.2 Fiecare sportiv va lansa câte 120 de bile mixte în patru seturi de lansări de câte 30 bile mixte, pe fiecare pistă (1 set = 15 lansări la plin + 15 lansări la izolat).

    4. DATE DE DESFĂȘURARE

    4.1 Jocurile în cadrul Diviziei Naționale se vor desfășura astfel: turul în toamna anului 2025, iar returul în primăvara anului 2026.

    5. PARTICIPANȚI ȘI CONDIȚII DE DESFĂȘURARE

    5.1 ECHIPE

    • 5.1.1 Echipele participante la Campionatele Naționale, Divizia Națională feminin și masculin se vor înscrie la F.R. Popice până în data de 01.08.2025. Cluburile care vor să facă înscrierile după data prevăzută și în Calendarul Competițional, vor fi nevoite să plătească pe lângă taxele de înscriere aferente și o penalizare de 500 lei. La începerea campionatului toate taxele trebuie achitate pentru a putea participa. Echipele care nu fac dovada plății, nu vor putea juca în campionat până la dovada plății taxelor aferente.
    • La adresa oficială de înscriere sunt necesare următoarele acte:
      • a) Tabel nominal cu componenții lotului de sportivi, data nașterii, seria și numărul buletinului sau cărții de identitate și numărul legitimației de joc a sportivilor și clasificarea sportivă a acestora.
      • b) Numele antrenorului principal și secund (respectiv instructor) ce se vor ocupa de echipă, numărul carnetului de antrenor și categoria de clasificare.
      • c) Adresa, codul poștal, tel./fax-ul și e-mail-ul unității sportive unde se poate trimite corespondența.
      • d) Adresa și telefonul arenei unde se vor disputa jocurile oficiale, când echipa este gazdă, mijloacele de transport până la aceasta de la gară sau din centrul orașului, telefonul fix sau mobil al antrenorului și organizatorului.
      • e) Copie după chitanțele sau ordinul de plată a taxelor de participare în campionate, a vizelor anuale, a antrenorilor (și instructorilor).
      • f) Dacă pot asigura cazarea pentru arbitrii principali.
    • 5.1.2 Echipele participante la Campionatul Național, Divizia Națională, sunt obligate să folosească efectiv un jucător de categoria U23 în echipă, care poate fi schimbat tot cu jucători de categoria U23 sau chiar de un jucător de categoria U19 (cu condiția de a avea împliniți 15 ani la ora jocului).
    • 5.1.3 Toate echipele participante în Campionatul Național Open Echipe Seniori sunt obligate să aibă echipe de categoria de vârstă U23 feminin sau masculin (după caz), care vor participa la Campionatul Național pentru echipe Tineret U23 feminin sau masculin în format de 6 contra 6 și în același timp, echipele de seniori au obligația să participe și la Cupa României Echipe Seniori. Cluburile care din diferite motive nu pot participa la Cupa României Seniori, sunt obligate ca în CN Echipe Seniori să folosească 2 jucători U23 efectiv în echipă la toate etapele din CN Echipe Open Seniori inclusiv la PLAY-OFF. Echipele care sunt nou afiliate sau care nu au o sală proprie, pot primi derogare pentru echipa de juniori pentru anul în curs.
    • 5.1.4 În campionatul național seniori pot fi utilizați și jucători de la categoriile de vârstă U23 și U19, în loc de seniori (U60), dar numai dacă la ora jocului au împlinit vârsta de 15 ani. Echipele care nu s-au înscris în Cupa României, au obligația să joace cu 2 sportivi de U23, U19 la fiecare etapă din CN Open Echipe seniori.
    • 5.1.5 În campionat jocul este valabil numai dacă sunt utilizați minim 6 jucători și eventualele schimbări.
    • 5.1.6 Pe parcursul jocului se pot face 4 schimbări (2 tehnice și 2 de joc).
    • 5.1.7 La începutul și sfârșitul fiecărui joc ambele echipe sunt obligate să ia parte la salut în echipament sportiv cu toți sportivii înscriși pe lista de joc (în caz obiectiv întemeiat, cu 5 sportivi) din cei 10 sportivi înscriși pe lista oficială de concurs.
    • 5.1.8 Dacă la ora deschiderii meciului nu sunt prezenți 6 sportivi din motive obiective de la o echipă, aceasta poate începe meciul cu minim 5 jucători și în aceste condiții se va juca 6 contra 5 dintre care 2 de U23, U19.
    • 5.1.9 Dacă la ora oficială de începere a meciului una din echipe nu se prezintă la salut, se acordă timp de așteptare 15 minute, după care se efectuează salutul cu echipa prezentă și se dă joc pierdut – forfait – echipei care lipsește și va fi amendată cu suma de 5200 lei la prima abatere, iar în caz de neplată în contul federației până la ora de desfășurare a următorului meci, echipa va fi penalizată cu 2 puncte (în clasament va avea minus 2 puncte) și nu va avea drept de joc în nicio competiție ulterioară până nu achită amenda. În situația în care echipa oaspete care efectuează deplasarea cu mijloace de transport auto, suferă o defecțiune tehnică este obligată să anunțe telefonic echipa gazdă și arbitrul principal înaintea orei oficiale de începere a meciului, având apoi la dispoziție 2 ore ca să ajungă la meci. În cazul în care echipa gazdă nu se prezintă la meci, cheltuielile de deplasare, cazare și masă ale echipei oaspete și a arbitrilor vor fi suportate de echipa gazdă.
    • 5.1.10 În cazul în care din diferite motive este exclusă o echipă din campionat, punctele realizate de celelalte echipe cu echipa în cauză se anulează, indiferent de perioada în care se decide această excludere (în tur sau în retur).
    • 5.1.11. Cazuri în care se poate amâna un meci:
      • dacă una din echipe are joc internațional oficial.
      • cazuri de forță majoră: inundații, incendii, ninsori puternice, accidente grave întâlnite pe traseul de deplasare sau la reședința echipei gazdă sau oaspete.
      Echipele sunt obligate să joace meciurile de pe teren propriu, în sălile pe care le-au declarat la înscrierea în campionat. Jocurile se vor desfășura conform programului tur-retur și nu se acceptă jocuri numai la una din echipe (o echipă nu poate juca amândouă meciuri din CN Echipe pe terenul alteia). În spiritul Fair-Play, fiecare echipă își desfășoară meciul pe arena proprie.
    • În situația în care o echipă nu poate juca un meci pe arena proprie (defecțiuni sau alte motive), aceasta va anunța Federația în timp util și meciurile se pot inversa în CN Open Echipe (turul cu returul). Echipele care vor refuza inversarea meciurilor, vor pierde jocul prin neprezentare și va plăti amenda de 5200 lei. Pentru orice defecțiune la arena proprie în timpul unui joc, se vor respecta condițiile din regulamentul CN Echipe Seniori ART. 6.15, 6.16, 6.17, 6.18.

    5.2 SPORTIVI ȘI ANTRENORI

    • 5.2.1 Pot participa la jocurile din campionat sportivii care posedă legitimație tip F.R. Popice cu viza anuală pe anul în curs și viza medicală emisă de un medic de cabinet sportiv, valabilă 6 luni (calculată din data emiterii vizei). Sportivii care nu se prezintă la meci cu legitimația de joc cu viza anuală și cea medicală, nu au drept de joc. Arbitrul nu acordă drept de joc unui sportiv dacă nu îndeplinește condițiile sus menționate.
    • 5.2.2 Legitimarea la jocurile oficiale a jucătorilor de la categoria de vârstă U23 și U19 se efectuează în baza carnetelor de legitimare tip F.R. Popice.
    • 5.2.3 În anul competițional 2025– 2026 CN Echipe seniori au drept de joc jucătorii de la categoria de vârstă U23 și U18, născuți în perioada 01.07.2002 – 30.06.2010 (având 15 ani împliniți cu o zi înaintea jocului).
    • 5.2.4 Sportivii și îndrumătorii (antrenorii sau asistenții) participanți la campionatul național sunt obligați să posede echipament uniform, adecvat jocului de popice, conform articolului 7.5 din ISO-NBC-2013, pagina 21. Pe spatele echipamentului sportiv, inclusiv pe bluzele de trening, sportivii, antrenorii și asistenții vor avea inscripționată denumirea cluburilor sportive din care provin exact așa cum este înscris în carnetul de joc, iar echipamentul de joc (șort, tricou și șosete) să fie identic pentru toți componenții echipei. Nu pot juca 2 sportivi de la același club cu echipamente diferite. În caz contrar sportivul în culpă va fi eliminat din joc și rezultatul acestuia se va puncta cu zero.
    • 5.2.5 Sportivii/sportivele trebuie să aibă o atitudine sportivă, corectă și disciplinată, să nu angajeze discuții nesportive cu antrenorul, arbitrul sau publicul spectator, să nu facă zgomot de natură să distragă atenția adversarilor în momentul când aceștia lansează bila și să nu vocifereze la deciziile arbitrului. Sportivii nu pot fi avertizați sau sancționați dacă în timpul jocului își exprimă satisfacția prin gesturi care nu deranjează adversarul.
    • 5.2.6 Sportivii, antrenorii și conducătorii care primesc în etapele de campionat și în alte competiții organizate de federație, cartonașe galbene disciplinare, vor plăti o amendă de 440 lei pentru fiecare cartonaș în termen de 72 de ore la F.R. Popice. Sportivul/antrenorul va trebui să dovedească plata amenzii în termen la următoarea competiție indiferent de rangul acesteia. Dovada trebuie făcută arbitrului principal (confirmarea federației că a fost făcută plata), ca acesta să-i dea drept de joc. Pentru cei care primesc al doilea cartonaș galben disciplinar, în afara amenzii vor fi automat suspendați o etapă. Aferent articolelor 5.2.5 și 5.2.6 mai sus menționate vezi articolul 10 din ISO-NBC-2013, paginile 27÷30.
    • 5.2.7 Sportivii care primesc în timpul jocului cartonaș roșu disciplinar, vor plăti o amendă de 660 lei și vor pierde automat dreptul de a mai lansa.
    • 5.2.8 Antrenorii, conducătorii sau alți tehnicieni care primesc cartonaș roșu disciplinar vor fi suspendați automat două etape și vor primi o amendă de 660 de lei pentru fiecare cartonaș, sumă ce va fi plătită în termen de 72 de ore la F.R. Popice.
    • 5.2.9 În cazul neachitării în termen de 72 de ore a sumelor corespunzătoare cartonașelor cu care au fost sancționați atunci sportivii, antrenorii, instructorii, conducătorii vor rămâne suspendați până la plata amenzii respective.
    • 5.2.10 Orice contestație referitoare la sportivi, antrenori, materialele de joc, etc. se va efectua în scris până la terminarea jocului și se va înmâna arbitrului principal, care va specifica pe contestație, data și ora recepționării acesteia. Contestația se va lua în considerare numai dacă s-a achitat taxa aferentă de 330 lei în termen de 72 de ore la F.R. Popice.
    • 5.2.11 Dacă un Club Sportiv face contestație la Comisia de Disciplină (și va achita la federație 330 lei) pentru un cartonaș disciplinar pe care l-a primit un reprezentant al clubului, pe parcursul unui meci și acesta câștigă apelul, suspendarea va fi ridicată și i se va da înapoi amenda de 440 lei sau 660 lei achitată pentru cartonașul disciplinar.

    6. CONDIȚII DE DESFĂȘURARE

    • 6.1 Toate întâlnirile se vor desfășura conform calendarului intern Sem. II /2025 și Sem. I / 2026. Ora oficială de începere a meciurilor este ora 10:00. Întâlnirile se vor desfășura în următoarele condiții: Feminin pe 2, 4 piste sau 6 piste; Masculin pe 2, 4 piste sau 6 piste. Toate arenele de joc pentru C.N. pe echipe din Divizia Națională trebuie să corespundă articolelor 4.4 și 4.5 din ISO-NBC-2013, paginile 9 și 10 și conform regulamentului tehnic al WNBA, să dețină un certificat de omologare emis de NBC sau F.R. Popice, cu încadrarea în termenul de valabilitate de maxim 3 ani de la data emiterii, iar turneele finale se vor juca numai pe arene omologate internațional. Echipele care dețin arene de popice cu 6 sau 8 piste, vor anunța în scris, pistele pe care vor juca în campionat. Echipele care nu au arena omologată la începerea meciului vor pierde meciul.
    • 6.2 Înaintea fiecărui meci arbitrul principal va constata existența Certificatului de omologare a arenei de popice respective, precum și încadrarea în durata de valabilitate a acesteia. De asemenea, înainte de începerea jocului, echipa gazdă este obligată să facă o fotografie cu deschiderea oficială unde să se vadă atât jucătorii cât și arbitrul. Deschiderile se fac la fel ca în Champions League. Fotografia va fi trimisă odată cu foaia de joc pe email la F.R. Popice. Echipa care nu va trimite fotografia, va fi depunctată în clasament cu 2 puncte.
    • 6.2.1 De asemenea arbitrul principal va verifica starea pistelor, a scândurilor de lansare, spațiul popicelor, popicele și bilele precum și aparatele de ridicare automată a popicelor împreună cu dispozitivele aferente acestora (panourile electronice de afișaj, pupitrele și fotocelulele).
    • 6.2.2 Înaintea fiecărui meci din campionat pistele să fie date cu wax și silicon în prezența echipei oaspete, cu o oră înainte de începerea meciului. Dacă la ora oficială pistele nu sunt pregătite de joc (date cu wax și silicon), arbitrul principal va da echipei gazdă meci pierdut și va consemna în raport acest lucru. Defectarea mașinii de lustruit în timpul lustruirii pistelor se va sancționa doar cu avertisment pentru echipa gazdă. La cererea gazdelor și cu acordul oaspeților pistele se pot lustrui și cu o zi înainte fără ca oaspeții să participe la acest lucru. Toate observațiile privind neconcordanțele constatate vor fi consemnate în raportul arbitrului.
    • 6.3 Nerespectarea observațiilor de la articolul 6.2, duce la pierderea celor două puncte de către echipa gazdă.
    • 6.3.1 Dacă arbitrul principal constată nereguli la materialul de joc (vezi art. 6.2.1) va da drumul la joc, dar va consemna în raport toate deficiențele apărute pe parcurs, urmând ca echipa gazdă să remedieze aceste nereguli până la următoarea etapă. Dacă echipa gazdă nu își remediază neregulile de la sala de joc va fi amendată etapă de etapă (până la rezolvarea problemelor apărute) cu suma de 250,00 lei, sumă ce trebuie achitată în 72 ore la F.R. Popice.
    • 6.4 În meciurile din C.N., Divizia Națională schimbarea pistelor se va efectua, ținându-se seama că echipa gazdă va începe jocul pe pistele fără soț conform cu articolul 5.3.4 din ISO-NBC-2013, pagina 12.

    Schema schimbării pistelor (4 piste):

    Pista 1Pista 2Pista 3Pista 4
    A1B1A2B2
    B1A1B2A2
    B2A2B1A1
    A2B2A1B1

    Jucătorii 3 și 4, respectiv 5 și 6 se vor schimba în mod similar corespunzător jucătorilor 1 și 2.

    Schema schimbării pistelor (6 piste):

    Pista 1Pista 2Pista 3Pista 4Pista 5Pista 6
    A1B1A2B2A3B3
    B1A1B2A2B3A3
    B3A3B1A1B2A2
    A3B3A1B1A2B2

    Jucătorii 4, 5 și 6 se vor schimba în mod similar corespunzător jucătorilor 1, 2 și 3.

    • 6.5 Cu 45 de minute înainte de începerea jocului echipa gazdă trebuie să predea lista de start cu cei 10 jucători, primii 6 vor fi titulari și vor intra în concurs conform ordinii din listă de jucători. Echipa oaspete după ce a luat cunoștință de ordinea de start a celor 6 jucători ai echipei gazdă vor prezenta și lista de joc cu cei 6 titulari și cele 4 rezerve cu 30 de minute înainte de începerea jocului.
    • 6.5.1 La predarea listelor de joc antrenorii celor două echipe au dreptul să verifice vizele medicale ale jucătorilor adverși, iar în cazul că vor constata nereguli vor sesiza arbitrul principal. Nu este valabilă nicio derogare de la viza medicală emisă de doctor sportiv, indiferent de cine încearcă să emită așa ceva.
    • 6.5.2 Dacă unul din cei 6 jucători titulari, indicați pe lista de start nu poate evolua, el poate fi înlocuit cu un jucător de rezervă de pe pozițiile 7 - 8 din lista de start (schimbare tactică).
    • 6.6 Această schimbare se poate efectua numai înaintea prezentării jucătorului de pe pozițiile 1-6. Jucătorul schimbat în această situație își pierde dreptul de joc pentru meciul respectiv, neavând posibilitatea de a figura nici ca jucător de rezervă. O schimbare de joc a unui jucător se poate efectua în orice moment al celor 120 de lansări (chiar și la bila 119), însă în această situație jucătorul de rezervă care îl înlocuiește pe cel schimbat nu mai poate beneficia de niciun timp de încălzire.
    • 6.7 Pe listele de start pe care sunt trecuți cei 10 sportivi (6 titulari + 4 rezerve) se mai trec și un antrenor principal, un antrenor secund și un căpitan de echipă. Pe listele de joc la sportivii U23 și U19 se va trece numărul legitimației jucătorului și data nașterii completă (ziua, luna și anul nașterii).
    • 6.8 După predarea listelor de jucători, a legitimațiilor de joc și a actelor de identitate arbitrului principal, acesta trece pe tablă sportivii, conform listelor completate de antrenori. Urmează prezentarea echipelor și salutul sportiv.
    • 6.9 Fiecare sportiv/sportivă are la dispoziție pe pista sa inițială 5 minute de încălzire. Evoluția oficială a sportivului/sportivei începe odată cu prezentarea la încălzire. Timpul de încălzire poate fi luat în considerație o singură dată la o serie. Jucătorul de rezervă (care schimbă) nu are dreptul la timp de încălzire. Dacă înlocuirea unui titular se petrece în perioada timpului de încălzire, atunci jucătorul de rezervă mai poate beneficia de timpul de încălzire care a mai rămas.
    • 6.10 În timpul jocului îndrumătorii, care au dreptul să dea indicații sportivilor aflați în concurs, fără a intra în spațiul de joc, fără a gesticula sau a vorbi cu voce tare pentru a nu deranja sportivii de pe celelalte piste, pot fi antrenorii și căpitanul de echipă sau unul dintre sportivii de pe lista oficială de jucători. În spatele sportivului aflat în joc stă o singură persoană care îndrumă, fără a se ridica de pe scaun și fără a părăsi spațiul aferent îndrumătorului până la încheierea setului de lansări. Îndrumătorul poate părăsi scaunul din spatele jucătorului pe care îl asistă în timpul unui set, dar atunci nu va mai avea permisiunea de a reveni pe acel scaun în timpul acelui set, ci doar în următorul set (dacă sportivul pe care îl asistă nu și-a încheiat încă evoluția), pe alt scaun corespunzător pistei pe care va evolua jucătorul asistat de acest îndrumător. Vezi și articolul 8.7 din ISO-NBC-2013, de la pagina 27, cu referire la îndrumători. Privitor la avertizarea îndrumătorilor, pentru abateri care trebuie consemnate în foaia de concurs și în raportul arbitrului principal vezi articolul 10.2 din ISO-NBC-2013 de la paginile 28 și 29.
    • 6.10.1. Avertismente
      • a) la prima abatere de la reguli: cartonaș galben; fără alte efecte
      • b) la a doua abatere de la reguli: cartonaș galben-roșu. Îndrumătorul/antrenorul trebuie să părăsească imediat locul din care a asistat jucătorul său și este suspendat până la sfârșitul jocului conform articolului 10.2.1. Este permis unui alt îndrumător să asiste jucătorul său, dar numai de la un nou set de lansări.
      • c) suspendarea din competiție: cartonaș roșu
      • d) După cea dea treia abatere de la reguli pe timpul competiției îndrumătorului/antrenorului respectivului îi va fi interzisă asistarea sportivilor. Sancționarea abaterilor de la reguli, care au fost săvârșite în afara îndrumării, trebuie evaluate ca abateri de la reguli conform literelor a) și b) și trebuie incluse în mai noua decizie de sancționare conform literelor b) și c). În cazul în care există deja o sancțiune de suspendare/eliminare, îndrumarea nu mai este posibilă.
    • 6.11. Dacă în timpul jocului sportivul depășește spațiul de joc cu orice parte a corpului sau calcă linia de marcaj depășind-o, atunci la prima abatere va fi sancționat cu cartonaș galben, evaluându-se lansarea, dar la o a doua depășire cât și la următoarele va fi sancționat cu cartonaș galben – roșu, anulându-se rezultatul lansării respective. Vezi și articolul 10.3. cu abateri de la reguli detaliate din ISO-NBC-2013, de la pagina 29.
    • 6.11.1. Abateri de la reguli în mod detaliat. Abaterile de la reguli sunt urmărite și sancționate în principiu luând în considerație regulamentul RVO (juridic și pentru proceduri juridice al NBC). În timpul activității sportive pot fi posibile de exemplu următoarele abateri de la reguli:
      • a) depășirea liniilor spațiului de joc, exceptând preluarea bilei conform articolului 5.4.1.;
      • b) așezarea bilei lângă scândura de lansare sau pe suprafața de rulare a bilelor (pe pistă);
      • c) atingerea podelei cu mâna sau cu genunchiul în scop ajutător, cu excepția unei căderi (prăbușiri accidentale);
      • d) sprijinirea de jgheab sau de perete după lansarea bilei;
      • e) joc deliberat sau inconștient atunci când instalația de ridicat popice nu este aptă pentru recepționarea bilelor;
      • f) așteptarea unor anumite bile;
      • g) comportare nesportivă: g-a) atunci când jucătorul nu începe sau nu continuă jocul la solicitarea/comanda arbitrului; g-b) nerecunoașterea deciziilor arbitrului; g-c) deranjarea sau împiedicarea/obstrucționarea adversarului; g-d) discuții deranjante cu voce tare, cântat, strigat sau alte lucruri similare; g-e) discuții cu spectatorii; g-f) ofensarea arbitrului, a tehnicienilor sportivi sau a spectatorilor.
      În cazul unei comportări grosolan nesportive sau foarte necuviincioase cât și la repetate abateri de la disciplina sportivă, arbitrul trebuie să pronunțe excluderea jucătorului (cu cartonaș roșu). Abaterile de la reguli conform literelor a) ÷ d) și f) nu vor fi sancționate în perioada timpului de încălzire.
    • 6.12. Timpul de joc pentru fiecare set de 30 de lansări (15 la plin + 15 la izolat) este de 12 minute, depășirea timpului sancționându-se cu anularea bilelor nelansate, fără avertisment prealabil. Vezi și articolul 5.3.2 din ISO-NBC-2013, de la pagina 11 privitor la timpul de joc pentru un set de lansări.
    • 6.13. Ceasul arbitrului principal indică ora oficială și timpul de joc, acolo unde automatele nu sunt dotate cu ceas, timpul de joc trebuie să fie vizibil de jucători, antrenori etc.
    • 6.14. În timpul concursului sportivul nu are permisiunea să părăsească spațiul de joc, decât cu acordul arbitrului principal, fără a opri ceasul de control al timpului de joc. În cazul unei accidentări evidente (întindere, luxație, etc.) ceasul va fi oprit. Sportivul accidentat va relua jocul în intervalul de 10 minute sau se va produce înlocuirea sa cu un jucător de rezervă în același interval de timp. Vezi și articolul 8.6 litera d) din ISO-NBC-2013, pagina 26.
    • 6.15. După începerea jocului dacă din cauza unor condiții deosebite (întreruperea sursei de energie, defecte electronice la aparatele de ridicat, calamități, etc) meciul nu se poate termina în ziua respectivă, acesta va continua în ziua următoare la ora oficială, de la situația în care s-a întrerupt jocul. Cheltuielile pentru echipa oaspete și pentru arbitri vor fi suportate de echipa gazdă, în caz contrar se va da forfait echipei gazdă. Divizia A se poate desfășura pe minim 2 piste.
    • 6.16. Dacă în timpul desfășurării meciului au loc defecțiuni tehnice, timpul maxim acordat remedierilor este de 60 de minute (timp cumulat). În situația depășirii acestui timp se aplică prevederile articolului precedent 6.15. Dacă în ziua respectivă s-a jucat mai mult de 80% din meci se vor evalua numai seturile de lansări (a câte 30 de bile mixte) complet încheiate. (Vezi și articolul următor 6.17).
    • 6.17. Dacă nici a doua zi nu se poate continua sau termina jocul arbitrul principal este obligat să consemneze în raportul său tot ce s-a întâmplat și din vina cui. Comisia de Competiții va analiza cazul respectiv și vor lua hotărâri care se impun conform REGULAMENTULUI.
    • 6.18. Dacă la arenele cu 4, 6 sau 8 piste se defectează un aparat în timpul meciului, defecțiune ce nu poate fi remediată în 60 de minute, arbitrul principal va continua întâlnirea pe 2 sau 4 piste în funcție de situația ivită. În cazul în care defecțiunea durează mai mult de 15 minute, sportivii vor beneficia de 5 lansări la plin.
    • 6.19. În cazul alineatului 2 de la articolul precedent 6.18 sportivul afectat de defecțiunea de pe pista sa, împreună cu adversarul său direct de pe pista alăturată (care își va opri evoluția) vor aștepta până se va remedia defecțiunea, după care vor efectua 5 lansări la plin (fără a fi evaluate) iar apoi vor continua lansările până la încheierea setului. Ceilalți sportivi (de pe celelalte 2 piste – în cazul în care jocul are loc pe 4 piste, sau de pe celelalte 4 piste - în cazul în care meciul se desfășoară pe 6 piste) care nu au avut defecțiuni pe pistele lor vor efectua, după ce își vor încheia setul de lansări de pe pistele lor, 5 lansări la plin (fără a fi evaluate), odată cu ultimele 5 lansări (bilele 26-30) ale acelor sportivi care au fost afectați de defecțiune. Abia după aceea se va efectua schimbarea pistelor pentru continuarea jocului.
    • 6.20. Dacă nu se va remedia defecțiunea și nici alte piste nu sunt puse la dispoziție, atunci jocul va fi oprit de către arbitru.
      • a) La oprirea jocului din motive tehnice, vor fi evaluate numai seturile de lansări complet încheiate.
      • b) Dacă oprirea jocului are loc și din alte motive, atunci va decide comisia de competiții. (Vezi și articolul următor 5.6 referitor la întreruperea și oprirea definitivă a jocului din ISO-NBC-2013, paginile 14 și 15).
    • 6.21. Întreruperea jocului. Oprirea jocului
    • 6.22. Întreruperea jocului
    • 6.23. Întreruperea la modul general:
      • a) datorită următoarelor motive: descurcarea popicelor, repararea automatelor de ridicat popice sau din alte cauze tehnice similare, accidentarea unui jucător.
      • b) datorită unei decizii: Arbitrul decide la care piste din stânga și dreapta respectivei piste trebuie oprit timpul.
      • c) trebuie respectat faptul ca întreruperea jocului pe aceste piste să se efectueze doar atunci când prin măsurile necesare înlăturării defecțiunilor, nu deranjează în mod clar jucătorii;
      • d) cazurile în care nu se oprește timpul; Dacă arbitrul nu dispune oprirea ceasului care indică timpul de joc, iar sportivul nu continuă jocul, atunci acest fapt se petrece în detrimentul jucătorului respectiv.
      • e) accidentarea unui jucător; La prima accidentare a unui jucător, îndrumătorul aduce la cunoștință arbitrului principal o problemă medicală. Arbitrul întrerupe jocul pe toate pistele. În decurs de 10 minute jucătorul accidentat sau jucătorul de rezervă (care îl va înlocui pe cel accidentat) trebuie să continue jocul. La o a doua accidentare sau la alte accidentări ulterioare a unui jucător în această poziție de start, timpul nu se va mai opri.
    • 6.24. Întreruperi de mai lungă durată a jocului:
      • a) Continuarea jocului după întrerupere. După defectarea pistelor, jocul trebuie reluat după o perioadă de timp adecvată.
      • b) Continuarea jocului pe o altă pistă. Dacă defecțiunea ivită nu se poate remedia, atunci jocul trebuie continuat pe o altă pistă, dacă lucrul acesta este posibil.
      • c) Dacă defecțiunea durează mai mult de 15 minute, jocul va continua cu cinci bile la plin (fără evaluarea acestora).
      • d) Consecințele întreruperilor asupra celorlalți jucători. Jucătorii de pe pistele alăturate își vor încheia mai întâi setul de lansări după care pot lansa cinci bile la plin, concomitent cu ultimele 5 bile ale jucătorilor rămași în urmă. Abia apoi se va efectua schimbarea pistelor. Precum și articolul 6.4 cu referire la evaluarea în cazul unui joc oprit din ISO-NBC-2013, pagina 19.
    • 6.25. Evaluarea în cazul unui meci oprit. În cazul unei defecțiuni la o pistă care nu mai poate fi remediată și dacă nu există nicio pistă liberă la dispoziție, atunci arbitrul va opri jocul și se va aștepta 1 oră remedierea acesteia în caz contrar meciul se va desfășura a doua zi cheltuielile fiind suportate de către gazde (arbitraj, cazare și masă pentru echipa oaspete). Dacă gazdele refuză plata acestor cheltuieli, arbitrul va da forfait.
      • a) în cazul opririi definitive a jocului din motive tehnice, vor fi evaluate numai seturile de lansări complet încheiate dacă acestea reprezintă minim 80% din joc.
      • b) dacă oprirea jocului se datorează altor motive, atunci va decide Comisia de competiții.

    7. CONDIȚII MATERIALE DE ORGANIZARE

    • 7.1. Dotarea tehnică a arenelor de popice pe care se vor desfășura jocurile oficiale, trebuie să corespundă articolelor 4.4 și 4.5 din ISO-NBC-2013 pagina 9, să dețină un Certificat de Omologare în termen de valabilitate, emis de NBC sau F.R. Popice.
    • 7.2. În cazul în care fotocelulele nu funcționează la începutul jocului și nu se pot repara sau se defectează în timpul jocului, jocul se va desfășura, arbitrul principal menționând acest fapt în raportul său, echipa gazdă primind un avertisment. Dacă nefuncționalitatea fotocelulelor se repetă după avertisment, echipa în culpă va fi sancționată cu 500 lei de câte ori acest fapt se repetă. Echipele sancționate cu amendă și care nu achită taxa de amendă în termen de 72 de ore la F.R. Popice, se penalizează de fiecare dată cu un punct în clasamentul general. Dacă una sau mai multe fotocelule sunt deteriorate (nu funcționează) echipa gazdă este obligată să informeze Comisia de Competiții și Colegiul Central de Arbitri, cu minim 10 zile înaintea meciului, pentru a delega un al doilea arbitru neutru din județele limitrofe sau din aceeași localitate, care să preia rolul fotocelulelor, observând cu mare atenție lansările jucătorilor.
    • 7.3. Pentru posibilitatea urmăririi în permanență a evoluției scorului, echipele gazdă sunt obligate să asigure o tablă de scris, așezată întrun loc vizibil, pe care se vor înregistra rezultatele obținute de jucătorii echipelor. Arbitrii secunzi de la pupitre (sau jucători desemnați de ambele echipe) vor înregistra în foile de concurs individuale, rezultatele fiecărei lansări (la arenele de popice care nu sunt dotate cu benzi de înregistrare), rezultatele consemnate pe acestea fiind cele oficiale, în concordanță cu rezultatele de pe tablă, tabla având prioritate.
    • 7.4. Sălile de joc vor fi asigurate cu trusă medicală de prim ajutor, termometru de sală, vestiare, dușuri, grupuri sanitare întreținute în condiții igienice.
    • 7.5. Pentru protecția sportivilor, tehnicienilor etc. temperatura minimă de desfășurare a competițiilor este de + 12° C. Sub această temperatură arbitrul principal nu va admite desfășurarea competiției; echipa în culpă (gazdă) va pierde meciul prin forfait.
    • 7.6. Orice reparație sau remediere ce vor fi efectuate după omologarea arenelor, vor fi anunțate din timp la F.R. Popice. Dacă se constată că pe parcursul campionatului s-au efectuat modificări la piste, scânduri de lansare, rozete, schimbarea materialului de joc (bile, popice) sau nu sunt întrunite condițiile regulamentare de concurs, arbitrul principal nu va da drumul la joc. Echipele în cauză vor fi sancționate cu pierderea jocului prin forfait. Înainte de începerea jocului arbitrul principal împreună cu antrenorul principal de la echipa oaspete va verifica condițiile în care se va desfășura jocul.
    • 7.7. Indicații pentru organizatori și pentru arbitri, conform articolului 10.5 din ISO-NBC-2013, pagina 30.
    • 7.8. Sunt acceptate ca materiale de joc (popice și bile) numai acele popice și bile care se regăsesc în lista echipamentelor și dotărilor tehnice admise de WNBA (cu nume de producător și număr de licență), aflate în stare regulamentară de utilizare. Sportivii pot utiliza și bile proprii, numai dacă au atestat parafat de arbitrii internaționali și Comisia de Competiții.

    8. SISTEMUL DE JOC

    • 8.1. Campionatul Național Open Echipe Seniori se va desfășura în anul sportiv competițional 2025/2026 după următorul sistem: Tur în 2025 - retur în 2026, fiecare cu fiecare, odată acasă și odată în deplasare. Pot participa echipe masculine cât și feminine. La sfârșitul ediției 2025 - 2026 se vor organiza finale de Play-off atât la masculin cât și la feminin. Pentru finala de masculin se vor califica primele cele mai bune 4 clasate din CN Open, iar la feminin primele cele mai bune clasate echipe din CN Open.
    • 8.2. Evaluarea jocurilor și întocmirea clasamentelor
    • 8.2.1. Punctele de set (P.set) la jocul direct, jucător contra jucător în probele pe echipe: Câștigătorul va primi un punct de set în baza numărului mai mare de popice doborâte (un set = 30 bile mixte; 15 bile la plin și 15 bile la izolat). Dacă există egalitate de popice doborâte, se vor acorda câte 0,5 puncte de set fiecărui jucător. După încheierea celor 4 seturi de câte 30 bile mixte (în total 120 de lansări), sunt posibile următoarele rezultate de puncte de set: 4 – 0; 3,5 – 0,5; 3 – 1; 2,5 – 1,5; 2 – 2; 1,5 – 2,5; 1 – 3; 0,5 – 3,5 și 0 – 4.
    • 8.2.2. Puncte de echipă (P.ech) la jocurile dintre echipe:
      • a) Compararea directă dintre jucători duce la atribuirea unui punct de echipă, pe baza rezultatelor evaluate în cele 4 seturi de lansări (la echipe cu 6 sportivi se acordă 6 puncte de echipă). Un jucător primește un punct de echipă atunci când el a câștigat mai mult de două puncte de set, sau dacă scorul punctelor de set este egal (2 la 2 la seturi), câștigă sportivul care are un număr mai mare de popice doborâte însumate la toate cele 4 seturi de lansări, față de adversarul său. În cazul egalității atât la numărul de puncte de set (2 la 2) cât și la totalul numărului de popice doborâte, ambii jucători vor primi câte 0,5 puncte de echipă.
      • b) Echipa care va obține din total rezultatele celor 6 jucători un număr mai mare de popice doborâte (p.d.), va obține în plus 2 puncte de echipă. În caz de egalitate a totalului de p.d. obținute de ambele echipe, se va acorda fiecărei echipe, câte un punct de echipă;
      • c) După încheierea întrecerii pe echipe, pot fi întâlnite următoarele rezultate: 8 -0; 7,5 – 0,5; 7-1; 6,5 – 1,5; 6 – 2; 5,5 – 2,5; 5 – 3; 4,5 – 3,5; 4 – 4; 3,5 – 4,5; 3 – 5; 2,5 – 5,5; 2 – 6; 1,5 – 6,5; 1 – 7; 0,5 – 7,5 și 0 – 8.
    • 8.2.3. Se vor acorda următoarele puncte de clasament:
      • echipa cu cele mai multe puncte de echipă = 2 puncte de clasament
      • la egalitate de puncte de echipă (4 – 4) = 1 punct de clasament
      • echipa cu cele mai puține puncte de echipă = 0 puncte de clasament
    • 8.2.4. La sfârșitul campionatului (după tur și retur) dacă va exista egalitate de puncte de clasament între două (sau mai multe) echipe, departajarea în clasament se va efectua în funcție de numărul de puncte de clasament obținute în meciurile directe. Dacă egalitatea persistă atunci se vor lua în considerare numărul mai mare de puncte de echipă obținute în meciurile directe. În continuare dacă și la acest capitol există egalitate se ia în considerare numărul mai mare de puncte de set obținute în meciurile directe iar dacă și după aceste criterii egalitatea persistă, se dă câștig de cauză echipei care are mai multe popice doborâte la izolat și apoi mai puține bile goale în meciurile directe. Vezi și evaluarea pe puncte a meciurilor conform articolului 6.3.1 din ISO-NBC-2013, paginile 16, 17 și 18.
    • FEMININ și MASCULIN
    • 8.2.5. Echipele clasate pe locurile care dau dreptul de a participa la Play-Off în cadrul Diviziei Naționale (după încheierea CN Open, prin meciuri tur-retur) au drept de participare la turneul final pentru desemnarea campioanei din ediția 2025 – 2026.
    • 8.2.5.1. În cazul în care o echipă dintre cele calificate, nu se poate prezenta la turneul final, va plăti o amendă de 4000 lei, iar F.R. Popice și Comisia de Competiții își rezervă dreptul de a invita la turneul final următoarea echipă clasată în campionat și care va evolua de pe locul IV, indiferent care echipă (din cele patru clasificate) nu se prezintă la turneul final.
    • 8.2.5.2. Pentru turneul final la echipele de seniori masculin, unde se va desemna campioana națională ediția 2025 – 2026, se vor califica primele cele mai bune 4 echipe clasate din CN Open Echipe Seniori. Acesta se va desfășura în 2 zile după modelul cupelor europene intercluburi. În prima zi se vor juca jocurile 1 - 4 și 2 - 3 poziții câștigate din campionat. A doua zi de concurs se vor disputa meciurile după cum urmează: Pentru locurile 3 - 4 vor juca învinsele din prima zi, iar pentru locurile 1 - 2 câștigătoarele din prima zi. La turneul final este obligatorie participarea unui jucător de la categoria U23 sau U19 (minim 15 ani). La turneul final toate echipele vor participa atât la deschiderea oficială, cât și la festivitatea de premiere.
    • 8.2.5.3. Turneul final la echipe senioare, pentru desemnarea campioanei naționale ediția 2025-2026, se va desfășura în două zile pe puncte. Vor participa cele mai bune 2 clasate din CN Open Seniori. Câștigătoarea celor două zile va fi declarată Campioana națională ediția 2025-2026. La turneul final toate echipele vor participa atât la deschiderea oficială, cât și la festivitatea de premiere.
    • 8.2.6. Pentru stabilirea locațiilor unde se vor desfășura finalele, Federația va organiza o licitație unde vor participa cluburile afiliate la o dată stabilită de Comisia de Competiții. În cazul în care niciun club nu se înscrie la licitație, Federația va hotărî locul unde se vor disputa acestea. Federația își rezervă dreptul de a modifica formatul Turneelor finale dacă există o situație de forță majoră.
    • 8.2.6.1. Cu 30 de minute înainte de începerea jocurilor, echipele trebuie să predea arbitrului principal, lista de start a celor 6 jucători titulari și a 4 rezerve, inclusiv cu datele complete înscrise pe lista de jucători la fel ca la orice meci din cadrul Campionatului Național. Cu 15 minute înainte de începerea jocului, arbitrul principal face cunoscute listele cu jucători ale echipelor.

    9. TITLURI ȘI PREMII

    • 9.1. Echipele clasate pe locul I vor fi declarate campioane ale României și vor primi tricouri de campion, cupe, medalii, diplome și vor participa la Cupa Mondială.
    • 9.2. Echipele clasate pe locurile II și III vor primi cupe, medalii, diplome și vor participa la Cupa Europei respectiv Cupa NBC. Dacă o echipă nu se înscrie la Cupele Europene, o poate face următoarea clasată.
    • 9.3. Echipele clasate pe locul IV vor primi diplome și vor participa la Cupa NBC;
    • 9.4. Premiile se vor acorda de către F.R. Popice la câte 8 sportivi/sportive și 2 antrenori.

    9.5. CONDIȚII DE PARTICIPARE

    • 9.5.1. Cheltuielile de participare pentru etapele din Campionatul național, Divizia națională vor fi suportate de fiecare echipă participantă, iar cele legate de arbitraje de către echipa gazdă.
    • 9.5.2. La solicitarea în scris a unei echipe, Federația Română de Popice poate delega un observator la meciurile respective, cheltuielile urmând a fi suportate de către solicitant.
    • 9.5.3. Echipele participante la campionatul național vor achita la F.R. Popice taxele aferente, sau în contul federației: RO54INGB0000999905600913.
    • 9.5.4. Cheltuielile de organizare la Turneul Final (arbitrii, secretar de concurs beneficiază de transport, cazare și masă, baremuri, echipele clasate pe primele trei locuri vor primi tricou campion pentru locul I; medalii, cupe și diploma pentru locurile 1, 2 și 3) vor fi suportate de către echipele finaliste prin taxe de participare care vor fi de 1350 lei pentru fiecare echipă participantă (conform Anexa nr. 2).

    DISPOZIȚII FINALE

    Dispozițiile prezentului regulament se întregesc cu prevederile Statutului Federației Române de Popice, Regulamentul Disciplinar, cu cele ale Regulamentului Sportiv Internațional (ISO-NBC-2013) respectiv Anexa Nr. 1; Anexa Nr. 2; Anexa Nr. 3. Echipele care vor dori să joace pe 2 piste, sunt obligate să-și omologheze arena cu arbitrii acreditați la nivel internațional. Conducerile secțiilor de popice ale cluburilor sunt obligate să prelucreze cu toți sportivii conținutul prezentului regulament.

    Notă: Federația Română de Popice prin Comisia de Competiții, își rezervă dreptul de a trimite observatori federali în teritoriu pentru a urmări anumite meciuri din campionat, atât la seniori cât și la juniori. Orice modificare de program se va face numai cu acordul Federației Române de Popice.

    Prezentul Regulament a fost aprobat în ședința de Birou Federal din data de 23.07.2025.

    COMISIA DE COMPETIȚII
    Antimirescu Cătălin Remus
    FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE POPICE
    FRP

    Federația Română de Popice

  • Regulamentul Campionatului Naţional pe Echipe Tineret (U23) feminine/ masculin Editia: 2025 - 2026
    Regulament Campionatul Naţional pe Echipe Tineret (U23)

    Regulamentul Campionatului Naţional pe Echipe Tineret (U23) feminine/ masculin
    Editia: 2025 - 2026

    În scopul înlesnirii citirii şi înţelegerii se utilizează în acest regulament, în mod preponderent, modul de scriere “masculin”, astfel de exemplu “sportivul” indiferent de faptul că se face referire şi la sportive.

    I. SCOPUL

    • Angrenarea într-o competiţie oficială a celor mai bune echipe de tineret la feminine si masculin.
    • Desemnarea echipelor campioane naţionale pe anul competitional 2025-2026.
    • Asigurarea pregătirii şi verificării componenţilor loturilor naţionale în vederea participării la acţiunile internaţionale.

    II. ORGANIZARE

    • Campionatul Naţional pe echipe Tineret U 23 (f + m) este organizat de Federaţia Română de Popice, cu sprijinul comisiilor locale de popice şi al cluburilor sportive participante.
    • Cluburile sportive participante răspund direct de organizarea acţiunilor privind arena de joc şi comportarea publicului spectator, când sunt gazde.

    III. PROBE DE CONCURS

    • Echipele participante la Campionatul Naţional pe echipe sunt alcătuite din 6 sportivi, având în componenţa echipelor în mod obligatoriu minim 2 sportivii de la categoriile de vârstă U19 şi/sau U15 (juniori A şi juniori B) şi 4 tineret U23.
    • Atât sportivii de la categoria de vârstă U23 cât şi de la U19 şi U15 (cu menţiunea că sportivii de la categoria U15 trebuie să joace cu bile mici cu diametrul de 15 cm.) vor lansa câte 120 de lovituri mixte.
    • Poate fi utilizat şi un al treilea sportiv de la categoriile de vârstă de U19 şi U15 (juniori A şi juniori B) şi chiar a mai multor sportivii de la aceste categorii U19 şi U15, la latitudinea echipei respective ca tineret U23.

    IV. SISTEMUL ŞI DATELE DE DESFĂŞURARE

    • Jocurile la U23 masculin si feminin se vor desfăsura in sistemul C.N. Echipe Tur-Retur cu toate echipele participante. Pentru Play-Off se vor califica primele 4 echipe atat la feminin cat si la masculin .Echipele calificate la finala care nu se vor prezenta la competitie, vor fi obligate sa plateasca o amenda de neprezentare de 4000 lei in contul Federatiei Romane de Popice. Turneul Final va porni cu toate participantele de la zero si se va juca contrascor.In prima zi de concurs se va trage la sorti intrarea pe piste.A doua zi de concurs intrarea se va face in ordinea rezultatelor din prima zi. Echipa care va realiza cele mai multe popice doborate in cele doua zile va fi declarata Campioana Nationala .
    • TUR în semestrul II 2025; la masculin cat şi la feminin,conform programului.
    • RETUR în 2026; la masculin cat şi la feminin, conform programului.
    • Turneele finale la echipe tineret U 23 (f + m) se vor disputa in 2026.

    Datele de desfăşurare pentru retur si turneele finale vor fi stabilite odată cu calendarul competiţional intern şi internaţional pentru semestrul I – 2026. Pentru stabilirea locatiilor unde se vor desfasura finalele ,Federatia va organiza o licitatie unde vor participa cluburile afiliate la o data stabilita de Comisia de Competitii. In cazul in care niciun club nu se inscrie la licitatie ,Federatia va hotari locul unde se vor disputa acestea.Federatia isi rezerva dreptul de a modifica formatul Turneelor finale daca exista o situatie de forta majora.

    V. PARTICIPARE ŞI CONDIŢII DE DESFĂŞURARE

    1 ECHIPELE

    • Este obligatorie participarea echipelor de tineret (f + m) care aparţin secţiilor cu echipe in C.N. de seniori/re în Divizia Naţională. Neprezentarea echipelor de tineret la etapa atrage după sine penalizarea echipelor de seniori. Pentru fiecare neprezentare a echipelor de tineret, echipele de seniori,juniori/senioare,junioare vor fi penalizate cu cate două puncte în clasament si amenda de 1000 lei pentru fiecare neprezentare. Echipele care sunt nou afiliate sau care au inactivitate mai mare de 3 ani la CN Seniori, nu sunt obligate sa prezinte echipa de juniori in CN Echipe Juniori U23, dar numai mult de 1 an.
    • Echipele participante se vor înscrie la Federaţia Română de Popice până la data de 15.07.2025 anexând un tabel care să cuprindă: componenţa loturilor, numărul legitimaţiei de jucător data naşterii, antrenorul sau instructorul, adresa şi telefonul arenei unde se va disputa meciul când sunt gazde, mijloace de transport în localitate. In cererea de inscriere trebuie mentionat pe ce piste se vor desfasura jocurile.ex: 1-4, 3-6,5-8 samd.Cluburile care vor sa faca inscrierile dupa data prevazuta si in Calendarul Competitinal,vor fi nevoite sa plateasca pe langa taxele de inscriere aferente si o penalizare de 500 lei.
    • În Campionatul Naţional pe echipe tineret U 23 (f + m), jocul este valabil numai dacă au fost utilizaţi 6 jucători; din care 4 tineret U23 şi 2 sportivi de la categoriile de vârstă U19 şi/sau U15 (juniori A şi juniori B). Vezi şi primul punct de la capitolul III, PROBE DE CONCURS menţionat mai sus.
    • Cazuri cand se poate amana un meci:
      - daca una din echipe are joc international oficial
      -cazuri de forţă majoră: inundaţii, incendii, ninsori puternice (drumuri inchise din cauza viscolului), accidente grave întâlnite pe traseul de deplasare sau la reşedinţa echipei gazdă sau oaspete. Echipele sunt obligate sa joace meciurile de pe teren propriu,,pe salile care le-au declarat la inscrierea in campionat.Jocurile se vor desfasura conform programului tur-retur si nu se accepta jocuri numai la una din echipe.( o echipa nu poate juca amandoua meciuri din CN Echipe pe terenul alteia) In spiritul Fair-Play ,fiecare echipa isi desfasoara meciul pe arena proprie.
    • In situaţia in care o echipa nu poate juca un meci pe arena proprie (defectiuni sau alte motive),aceasta va anunta Federatia in timp util si meciurile se pot inversa in CN Echipe ( turul cu returul). Echipele care vor refuza inversarea meciurilor,va pierde prin neprezentare si va plati amenda aferenta si va fi depunctata cu 2 puncte in clasamentul de seniori.Pentru aorice defectiune la arena proprie ,se vor respecta conditiile din regulamentul CN Echipe Seniori ART.6.15 ,6.16,6.17,6.18.
    • În caz de forţă majoră prezentarea la joc în 5 jucători, între care să fie prezent obligatoriu 1 sportiv de la categoria de vârstă U19 sau U15 (junior A sau junior B), jocul este omologat.
    • Echipele participante la Campionatul Naţional pe echipe tineret U 23 (f + m) şi componenţa seriilor (vezi programul tur-retur).

    2 SPORTIVII

    • Pot participa la jocurile oficiale din campionat numai tineret U23 şi sportivii de la categoria de vârstă U19 şi U15 (juniori A şi juniori B), care posedă legitimaţie tip F.R. Popice cu toate vizele la zi ( viza federatiei pe anul in curs si viza medicala de la cabinet medicina sportiva,( valabila 6 luni).
    • În cursul campionatului naţional pe echipe pe anul 2025– 2026, au drept de joc sportivii U23, născuţi în perioada 01.07.2002 – 30.06.2010, sportivii de la categoria de vârstă U19 (juniori A) născuţi în perioada 01.07.2006 – 30.06.2010 .
    • Pentru ca un baiat sa joace in echipa de fete , sau o fata sa joace in echipa de baieti, trebuie sa fie de categorie U15.
    • În campionatul Naţional ediţia 2025 – 2026 au drept de joc şi sportivii de la categoria de vârstă U15 (juniori B), născuţi în perioada 01.07.2011 – 30.06.2013 cu condiţia să aibă 12 ani împliniţi înainte de joc şi să joace cu bile mici (cu diametrul de 15 cm).
    • Legitimarea jucătorilor se va face pe baza carnetelor tip F.R.Popice cu viza anuală şi viza medicală valabilă la zi ( 6 luni ). Sportivii care nu prezinta carnetul de joc la arbitru,nu au drept de joc la meciul respectiv.
    • Orice contestaţie referitoare la sportivi, arenă sau material de joc se face în scris până la terminarea jocului şi se înmânează arbitrului principal sau secretarului de concurs. Taxa de contestaţie este în valoare de 300,00 lei şi trebuie depusă împreună cu contestaţia, altfel îşi pierde valabilitatea.
    • Sportivii participanţi şi îndrumătorii/antrenorii acestora la campionatul naţional sunt obligaţi să posede echipament identic (sort,tricou si sosete) uniform adecvat jocului de popice si sa fie inscriptionat cu numele echipei exact cum scrie in legitimatia de joc, conform articolului 7.5 din ISO – NBC – 2013, pagina 21. In caz contrar,sportivii in culpa vor fi exclusi din joc cu punctaj zero.
    • Sportivii trebuie să aibă o atitudine sportivă, corectă şi disciplinară, să nu angajeze discuţii cu antrenorul, arbitrul şi publicul spectator, să nu facă zgomote de natură să sustragă atenţia adversarilor în momentul când aceştia lansează bila şi să nu vocifereze la deciziile arbitrului.
    • În timpul jocului orice problemă se rezolvă prin antrenor sau căpitanul de echipă.
    • Abaterile de la regulile tehnice cât şi abaterile disciplinare se sancţionează conform articolului 10 din ISO-NBC-2013, paginile 27 – 30.

    VI. CONDIŢII DE DESFĂŞURARE

    • Meciurile se vor desfăşura conform Calendarului Intern. Ora oficială fiind 9,00. Orice alta modificare a orei de incepere a meciului se va face cu acordul ambelor echipe si al Comisiei de Competitii, urmand a fi anuntat si arbitrul in timp util.
    • Întâlnirile se vor desfăşura pe 2, 4 sau 6 piste .
    • Cu 30 de minute înainte de începerea jocului, antrenorii sau conducătorii echipelor vor preda arbitrului principal listele cu jucătorii cu toate documentele necesare.
    • Este obligatorie folosirea jucătorilor în ordinea înscrisă în foaia de concurs. Raportul şi foile de concurs, cu semnătura arbitrului principal şi a căpitanilor de echipă - trebuiesc trimise la federatie.
    • Pe listele de concurs pot fi trecuţi 8 sportivi/sportive, un antrenor principal, unul secund şi căpitanul de echipă.
    • În cazul cluburilor sportive care înscriu două echipe sunt obligate ca la înscriere să nominalizeze separat loturile pentru cele două echipe. Nerespectarea acestei hotărâri duce la anularea rezultatului sportivului în culpă.
    • Se poate efectua schimbarea a 2 jucători fără nici o motivare, conform articolelor 8.5.2 şi 8.6 din ISO-NBC-2013, pagina 26 (bineînţeles din contingentul de rezerve înscrişi pe lista de jucători care poate conţine până la 8 sportivi – 6 titulari + 2 rezerve). Sportivii de la categoriile de vârstă U19 şi U15 pot fi schimbaţi numai cu sportivii din aceasi categorie (cu excepţia faptului când au fost utilizaţi deja cei doi sportivi minim obligatorii, atunci dacă evoluează mai mulţi jucători de la aceste categorii U19 şi U15 ei pot fi schimbaţi şi de către jucători de la categoria U23).
    • Indicaţii pentru organizatori şi pentru arbitrii conform articolului 10.5 din ISO –NBC-2013, pagina 30.
    • Arbitrii sau echipele gazda au obligatia sa transmita imediat dupa meci rezultatele jocului (doar centralizatorul) pe email la federatie sau whatsapp la Comisia de competitii, acest lucru fiind necesar pentru a putea centraliza cat mai repede rezultatele la nivel de comisie.Daca acest lucru nu se intampla in maxim 72 ore ,arbitrul respectiv nu mai este delegat la urmatoarea etapa.

    VII. SISTEMUL DE JOC

    • Campionatul naţional pe echipe tineret U 23, ediţia 2025 – 2026 se va desfăşura în spiritul prezentului regulament, Regulamentului Disciplinar si Regulamentului Sportiv ISO-NBC-2013.

    MODUL DE ALCĂTUIRE AL CLASAMENTULUI

    • Atat la masculin si chiar la feminin, clasamentele se vor întocmi in fiecare etapa pe baza punctelor cumulate de fiecare echipa. Punctele se vor acorda dupa cum urmeaza: 2 puncte pentru victorie, 1 punct pentru egalitate si 0 puncte pentru înfrângere.
    • În caz de egalitate de puncte între două sau mai multe echipe departajarea se va face la popicaveraj, iar dacă egalitatea persistă se aplică în continuare sistemele de departajare,conform articolului 6.3.3 din ISO-NBC-2013, pagina19.
    • Turneul final se va desfasura conform Hotararii de Prezidiu Federal pe o arena ce va fi stabilită de F.R.Popice in urma unei licitatii organizate, în 2 zile contra scor, în prima zi ordinea de intrare se face în urma tragerii la sorţi stabilită la şedinţa tehnică, a doua zi intrarea pe piste va fi în ordinea clasamentului după primul tur.
    • La turneul final clasamentul se va întocmi pe baza popicelor realizate în cele două zile de concurs.
    • În caz de egalitate se vor lua în consideraţie rezultatele la izolate şi după aceea bilele goale;

    ARBITRAJELE

    • Conducerea jocurilor în cadrul turneelor finale va fi asigurată de către un arbitru principal, delegat de Fedratia Romana de Popice şi arbitrii secunzi în funcţie de numărul pistelor de concurs, delegaţi de către comisiile locale.
    • Arbitrul principal este obligat să verifice condiţiile de joc, să facă menţiunea în raport, să respecte regulamentul de joc şi cel al competiţiei, interpretând imparţial situaţiile apărute, astfel ca jocul să se poată desfăşura.
    • Arbitrul secund poate fi înlocuit de către un arbitru jucător care să scrie în foile de concurs sau la tablă cu acordul echipelor participante.
    • În cadrul neconcordanţelor rezultatelor de pe tablă cu cele înscrise în foile de concurs se acceptă rezultatul de pe tablă, arbitrul principal efectuând modificarea în foile de concurs cu roşu şi va face menţiunea în raportul său.
    • Baremurile de arbitraj la fiecare meci vor fi suportate de către echipa gazda.

    TITLURI ŞI PREMII

    • Echipele clasate pe locul I în turneul final vor fi declarate Campioane Naţionale ale României pe anul 2025 şi vor primi cupe, diplome, tricouri de campion şi medalii.
    • Echipele clasate pe locurile 2 şi 3 în turneul final vor primi cupe, medalii şi diplome.
    • Premiile se vor acorda de către federatie la câte 8 sportivi/sportive.+ 2 antrenori

    CONDIŢII DE PARTICIPARE

    • Cheltuielile de participare în CN Echipe U23 – transport, cazare, masă, taxă de participare vor fi suportate de către echipele participante.
    • Cheltuielile de organizare la Turneul Final (arbitrii, secretar de concurs, cazare, masă, medalii, cupe, diplome, barem etc.) şi transportul acestora vor fi suportate de către Federatia Romana de Popice din taxa de participare care este de 1200 lei/echipa, conform Anexa nr. 2.

    DISPOZIŢII FINALE

    Dispoziţiile prezentului Regulament se întregesc cu prevederile Statutului Federaţiei Române de Popice, Regulamentul Disciplinar, Regulamentului ISO-NBC-2013 şi ale Regulamentului Campionatului Naţional pe Echipe – Divizia Naţională pentru Seniori ediţia 2025 – 2026.

    Regulamentul CN Tineret a fos aprobat in sedinta de Prezidiu Federal din data de 24.07.2025

    COMISIA de COMPETIŢII
    FRP

    Federația Română de Popice

  • Strategia Federației Române de Popice
    Lorem ipsum dolor sit amet, sapien platea morbi dolor lacus nunc, nunc ullamcorper. Felis aliquet egestas vitae, nibh ante quis quis dolor sed mauris. Erat lectus sem ut lobortis, adipiscing ligula eleifend, sodales fringilla mattis dui nullam. Ac massa aliquet.
    Strategia Federației Române de Popice

    Popicele este un sport care a funcționat strâns legat de industria romană, astfel că după anii 1990 arenele de popice au dispărut odată cu industria.

    De aceea inițiativele locale în sprijinul popicelor ne bucură și ne oferim tot sprijinul, introducând viitoarele arene de popice în circuitul competițional național și internațional, așa cum sunt cele din Cluj-Napoca și Târgu Mureș, mai ales că în anul 2028 România va fi gazda Campionatelor Mondiale de Popice. Orice activitate cultural sportivă desfășurată în comunitățile locale va aduce un plus de imagine și creștere economică.

    Astfel că, Federația Română de Popice își propune:
    • perfecţionarea organizării şi funcţionării sistemului naţional de educaţie fizică şi sport la modul general și pe ramura de sport popice în particular;
    • promovarea valenţelor cultural-educative ale sportului şi educaţiei fizice, a spiritului de toleranţă şi fair-play în societate, promovarea măsurilor de prevenire, de educaţie şi de sancţionare a actelor de dopaj şi violenţă în sport;
    • optimizarea activităţilor sportive şcolare în cadrul asociaţiilor sportive şcolare, precum şi în unităţile de învăţământ în care este organizat învăţământul sportiv integrat şi suplimentar prin implementarea popicelor în programa sportivă școlară;
    • elaborarea unor programe speciale pentru dezvoltarea activităţilor sportive în mediul rural, în corelaţie cu programele naţionale de dezvoltare rurală, reintroducerea in localități cu istorie în jocul de popice prin implicarea mediului de afaceri și a comunităților locale;
    • mărirea numărului de cluburi afiliate la F.R. Popice;
    • optimizarea formării şi perfecționarea antrenorilor de popice;
    • optimizarea formării şi perfecționarea arbitrilor de popice;
    • utilizarea eficientă şi transparență a fondurilor publice alocate finanţării programelor competițiilor de popice;
    • construirea de noi baze sportive, precum şi construirea unor baze sportive moderne pentru centrele naționale de pregătire şi pentru loturile naţionale reprezentative;
    • dezvoltarea relaţiilor şi schimburilor internaţionale în domeniul popice.

    Condiţii generale de aplicare a strategiei

    • implicarea societăţii civile, integrarea tuturor membrilor comunităţii locale în acţiunile de promovare a sportului popice;
    • promovarea valorilor democraţiei, integrităţii, spiritului de fair-play, respectului, egalităţii, nediscriminării;
    • transparenţă în alocarea fondurilor financiare; participarea cluburilor sportive la licitaţii de programe pentru calendarul anual sportiv;
    • stimularea excelenţei în popice, creşterea numărului de sportivi de înaltă performanţă cu rezultate remarcabile;
    • încurajarea parteneriatelor între şcoli, licee, consilii locale, asociaţii sportive în vederea dezvoltării sistemului naţional de popice prin modernizarea, construirea şi întreţinerea bazelor sportive, precum şi prin organizarea şi dezvoltarea unor acţiuni/competiţii care să contribuie la îmbunătăţirea stării generale de sănătate şi a promovării performanţei şi spiritului de fair-play;
    • extinderea participării copiiilor şi tinerilor la activităţile sportive organizate în cadrul sistemului preuniversitar şi universitar, precum şi la acţiunile între comunităţi;
    • promovarea tipului de educaţie prin sport, prin promovarea mişcării şi cultivarea gustului pentru participare la competiţie în familie ca mijloc de dezvoltare individuală şi de combaterea a efectelor nocive ale sedentarismului şi lipsei de mişcare, a criminalităţii şi a consumului de substanţe interzise;
    • combaterea şi prevenirea dopajului în sport;
    • prevenirea şi combaterea violenţei în sport;
    • afirmarea valorilor etice, a imaginii sportului şi a publicităţii sportive;
    FRP

    Federația Română de Popice

FRP

Federația Română de Popice